Nu pentru ca sunt triste, ci pentru ca nu ai idee ce diferenta e intre ce simt si ce gandesc..si ce iti impui sa crezi ca simt si gandesc. You'd be in tears.

Suferinta- una din cele mai mari binecuvantari. Omul slab o transforma in furie, cel puternic in ..cocon. Daca n-ar fi cocon..n-ar fi zbucium..si daca n-ar fi zbucium, n-ar fi aripi..si n-am sti ce e cerul. :)

In final, tot ce suntem e dragoste. Daca am fost ura, furie, durere, am distrus, am fost distrusi, am murit, ne renastem ca dragoste, pura dragoste. Pentru ca altfel nu imi explic de ce ne e dat sa murim de mai multe ori intr-o viata, decat ca sa renastem ca dragoste, mereu mai pura.

Leonard Cohen - True Love Leaves No Traces (Lyrics)

Dupa cum spuneam, timpul trece. Ma transform. Cea de azi nu mai e cea de ieri. Defectul meu major e ca ma atasez de oameni foarte mult. De aceea sufar. De cand ma stiu, am fost perceputa ca un om ciudat pe tabla asta de sah a societatii, adica nedefinita, nici pion, nici nebun, nici nimic. O ciudata. atat. bine, inca sunt un copil. Acum ma lansez ca sa ma definesc. Ideea este ca ma iubesc exact asa cum sunt. Am suferit ca un copil, am iubit ca un copil, am ras ca un copil, am plans ca un copil...si asta sunt. Ma bucur de fiecare dimineata, de stelele noptilor de vara pe care le petrec la bunici, de iubirile mele de care se pare ca trebuie sa ma detasez ca sa ma pot defini... Detasarea, asta era tema postarii mele. Doare, pentru ca sunt o ciudata care se ataseaza prea mult de tot. De oameni, de animale, de tot ce tine de viata asta. Schimbarea ma sperie, dar imi largeste perspectiva, orizontul. Fara ea nu pot sa merg in continuare. Iar daca nu merg, stau. Iar daca stau, nu traiesc. Zac tacuta, privind viata cum trece. Dar eu trebuie sa strig, sa strig de pe varful unui munte, cu tacerea fiintei mele. Sa ma fac auzita prin ceea ce ma face unica in lumea asta. E minunat...sunt unica. E si mai minunat ca in unicitatea mea, cineva in lumea asta ma intelege. O persoana e de ajuns. Sa te priveasca si sa te citeasca perfect, ca un soare care patrunde peste tot si lumineaza toate coltisoarele. De altfel, ma refer la persoane, excluzand minunea asta inefabila a cerului noptii. Cerului zilei...cerul. Universul..divinitatea..iubirea in sine, iubirea care pluteste independent de noi. Intorcandu-ma la detasare, nu mai am cuvinte. Ma las pana la urma in voia sortii, cred ca nu sunt decat un puf .. de papadie.. in bataia vantului. Important e sa ma contopesc cu adierea incat sa nu-mi mai aud vocea: Sunt. Iar apoi..

Probleme de memorie..

un ocean de naivitate eram. dar ma revars zi de zi si ma transform. si nu imi mai este teama sa imi astern ganduri simple, sa pasesc sigura pe trotuar, ceea ce era o misiune ciudata inainte, ma impac cu mine si e ok. e ok. everything is ok, in the end. it's a mistery ..sometimes..how it turns out to be ok. magic.. oh, what a beautiful sky tonight. let's just get lost.. one day..one day(love).

"Liniştea este o expresie a păcii, a armoniei, a perfecţiunii. Acela care începe să iubească liniştea, care înţelege că liniştea îi oferă cele mai bune condiţii pentru activitatea psihică şi spirituală, ajunge, încetul cu încetul, să o împlinească în tot ceea ce face: atunci când mişcă un obiect prin casă, când vorbeşte, când lucrează, în loc să facă o harababură, el devine mai atent, mai delicat, mai simplu; tot ceea ce face pare impregnat de ceva ce coboară dintr-o altă lume, o lume plină de poezie, muzică, dans, inspiraţie."
Omraam Mikhael Aivanhov - Calea tacerii

untitled

Ocazional, simteam nevoia de a ma afirma macar un pic. As fi vrut sa fie o reflexie oarecum reala. Ce altceva poate sa faca un copil decat sa imprastie polen de iluzii si alte lucruri neriscante si luminoase din lumea sa ?
Incet, incet, copilul constientizeaza ca nu e doar o joaca, oamenii sunt reali, sunt adevarate universuri, iar in spatele fiecarui fir de iarba se ascunde ceva. In spatele oricarei forme.. se ascunde ceva. Si lumea se naruie complet in fata unei alte lumini. Pornim in cautarea noii lumi ... pornim in cautarea noastra.
Aflam ca siguranta e uneori o inchisoare,iar imprevizibilul poarta catre o infinitate de lucruri, altfel spus... e libertatea fiintei noastre de a fi orice si increderea ce o purtam universului, lasandu-ne pe aripile sale.
Intamplator, un fulg cadea pe pamant. Acum totul e o minune. Si ne intrebam nauciti in fata fulgului : Cine sunt eu ?